Nicolae Diaconu
a lasat de-o parte uneltele indatinate ale olarului si, asemeni unui demiurg, a creat cu propriile maini o lume, prin simpla modelare a lutului.

Desface lutul in fasii si-l descanta indelung intre degetele-i puternice dar extrem de sensibile pentru a realiza, rand pe rand, opinci, obiele, itari ie sau camasa, cojoc sau bunda, caciula sau naframa, care imbraca pesonajele de o varietate impresionanta, oferndu-le personalitati distincte, completate de o ipostaziere a gesticii si statului social sau de varsta, ce reconstituie intregul univers al taranului roman. De pe planseta de lucru, din lut, apar pe rand, picioarele taranului(invelite in obiele si apoi incaltate in opinci), trupul, gatul si capul, bratele, ce ies de sub manecile largi ale camasii, iar la urma, caciula.

De obarsie din Tibanesti(Iasi),nascut la 1 mai 1955, Nicolae Diaconu, poarta cu sine amprenta universului rural care l-a zamislit si caruia incearca mereu sa-i descifreze tainele si sa-l reprezinte antropomorific.

Dintre toti ceramistii populari si toate formele de expresie plastica a lutului, arta lui Nicolae Diaconuare valoare de unicat atat prin tehnica utilizata, cat si prin universul tematic abordat.

Expozitiile personale realizate la Bucuresti, Brasov, Buzau si Sibiu, premiile speciale ale juriului obtinute in 1985 la ?Salonul interjudetean de arta naiva? de la Botosani si in 1988 la ?Salonul Artelor? din bucuresti, prezenta sa la targurile-expozitii din Franta (Ouroux en Morvan)si Germania (Hessenpark Neu Anspach), il recomanda ca unul dintre cei mai prestigiosi artisti ceramisti de sorginte populara, capabil sa inoveze si sa ?modernizeze? arta milenara a lutului, fara a pierde pe drum farmecul inalienabil al operei de arta populara autentice.